Declaraţia Fundației „Freedom-Moldova” privind lipsa traducerii în limba rusă a actualizărilor legislative pe site-ul guvernamental justice.md
---
Rezultatele monitorizării de către reprezentanţii Fundației denotă faptul că, începând cu vara anului 2017, pe portalul guvernamental, care efectuează publicarea oficială pe internet a actelor normative ale Republicii Moldova (justice.md), nu se mai publică actele normative în limba rusă.

Baza actelor normative continuă să fie actualizată, însă acestea se publică numai în limba de stat.

În acest sens putem aduce multe exemple, în special,
Legea nr.151 din 14.07.17
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=371225&lang=2

Legea nr.160 din 20.07.17
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=371219&lang=2

Legea nr.175 din 21.07.17 http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=371238&lang=2

Legea nr.190 din 21.09.17
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=371973&lang=2
ș.a., toate fiind publicate încă 3-4 luni în urmă, şi până în prezent nu este plasată varianta în limba rusă.

De asemenea, nu se traduc, şi chiar nu se mai plasează modificările recente ale legilor, care au fost publicate în limba rusă. De exemplu, Legea asociaţiilor obşteşti în versiunea rusă conţine ultimele modificări din 22.07.16, iar în versiunea română – din 02.11.17.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=325424&lang=2

Este de neînţeles ce împiedică actualizarea bazei normative în ambele limbi, deoarece, după cum se cunoaște, în Monitorul Oficial se publică concomitent și traducerea în limba rusă a tuturor actelor normative noi.

Mai mult decât atât, potrivit Art. 101 din Legea nr.173 din 06.07.94, Guvernul trebuie „să asigure accesul liber şi gratuit prin internet la toate actele legislative şi normative publicate, în modul stabilit, după 23 iunie 1990, precum şi actualizarea acestora în măsura modificării şi completării lor”.

Fundația pentru protecția drepturilor omului „Freedom-Moldova” atrage atenţia tuturor organizaţiilor, care apără drepturile omului, precum şi atenţia Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării asupra faptului că Guvernul nu-și onorează obligațiunile, privează în mod tacit şi fără explicaţii o parte semnificativă de cetățeni ai Republicii Moldova de accesul la legislaţia în vigoare. Considerăm că acest lucru creează un precedent periculos și condamnabil! Cerem Guvernului respectarea legislației în domeniul publicării actelor normative şi restabilirea drepturilor încălcate ale cetăţenilor!


15 decembrie 2017



Tags:
Stirea publicata la 18-12-2017, 11:34